sâmbătă, 31 martie 2012

Grecia, Peninsula Halkidiki: Manastirile de pe Coasta de Vest a Muntelui Athos

Muntele Athos este, de fapt, unul dintre cele trei brate ale Peninsulei Halkidiki, respectiv cel din partea de est.



Pe Sfantul Munte, numit si “Gradina Maicii Domnului”, nu au voie sa mearga femeile ci doar persoanele de sex masculin care au implinit 18 ani.
Se spune ca, Sfanta Fecioara, in timpul unei calatori pana in Cipru unde dorea sa-l vada pe Lazar, a fost nevoita sa se opreasca pe Muntele Athos din cauza unei furtuni. Locul i-a placut atat de mult incat Dumnezeu i l-a daruit. Cu toate ca este un loc daruit de Dumnezeu unei femei, acesul femeilor este interzis in Gradina Maicii Domnului inca din secolul al 12-lea.



Pe teritoriul Bratului Athos al Peninsulei Halkidiki a fost infiintata “Republica Monahala Autonoma Muntele Athos”, un loc special in Grecia, si, poate, in intreaga lume, loc dedicat in intregime rugaciunii si lucrarilor religioase.

Zona este de o frumusete naturala incomparabila. Cel mai inalt varf al Muntelui Athos, care atinge 2033 metri, pare un con urias. Can l-am vazut eu, un nor care se asezase exact deasupra lui il facea sa para un vulcan fumegand. In plus, asocierea munte-mare, intregeste peisajul de vis.



Pe teritoriul republicii monahale se intra doar pe baza unui “Permis de vizitator” (un fel de viza).
Grecii il pot obtine destul de simplu, pe baza buletinului de identitate. Pentru strainii ortodocsi este necesar pasaportul.
Pentru strainii neortodocsi, insa, accesul este mai dificil. Acestia trebuie sa faca dovada unui motiv serios pentru care doresc sa mearga pe Muntele Athos (cercetari stiintifice, lucrari academice pentru care se prezinta o scrisoare de recomandare de la institutia academica sau de la ambasada). Turismul si curiozitatea nu sunt considerate motive suficient de bune.

Intr-o zi pot fi acceptati maxim 120 de pelerini ortodocsi si doar 10 neortodocsi. Permisul de vizitator se poate obtine din Ouranopolis, de la birourile locale ale Muntelui Sfant (la dreapta de la iesirea din port) si costa 20 Euro.

Viza (permisul de sedere) este valabila maxim 4 zile si poate fi prelungita doar de catre autoritatile monahale de la Karyes (Careia), capitala Republici Monahale Muntele Athos.

Femeile pot, totusi, sa admire manastirile, insa de pe mare. Am profitat de o astfel de ocazie si am mers intr-o croaziera de-a lungul laturii de vest a Muntelui Athos.
Asta s-a intamplat pe 31 aprilie 2009. Am plecat din portul Ouranopolis. Iar plimbarea a durat aproximativ 3 ore.
Portul Ouranopolis, punctul de plecare in croaziera noastra de-a lungul laturii de vest a Muntelui Athos:



Vaporul trebuie sa pastreze o distanta de cel putin 500 de metri fata de tarm dar chiar si asa manastirile pot fi admirate foarte bine (cu un binoclu cu trepied, problema celor 500 de metri este ca si inexistenta).


Unele manastiri sunt foarte aproape de malul marii, altele sunt catarate pe stanci aparent inaccesibile. Manastirile par niste castele imense. De fapt, una dintre functiile lor era aceea de a-i apara pe calugari si bogatiile manastiresti de atacurile piratilor si ale altor invadatori (multe dintre obiectele de cult sunt fabricate din metale pretioase: aur, argint, manastirile detin mai mult aur decat au multe tari in tezaurele lor).
Vapoarele de croaziera au sisteme de sonorizare prin care sunt oferite turistilor informatii despre manastiri in trei limbi: greaca, germana si engleza, pe masura ce imaginile manastirilor se succed prin fata lor. In plus, la bordul vasului se gasesc numeroase carti si brosuri cu informatii despre manastirile athonite (cum este cea din care am luat si eu o parte din informatiile pentru acest material).
  Plimbarea costa in 2009 in jur de 14-16 Euro, pretul fiind diferit in functie de vapor.

Turistii mai norocosi pot admira si delfinii care de multe ori inoata destul de aproape de vapor. Noi nu am avut acest noroc insa am fost insotiti de o multime de pescarusi dornici sa fie bagati in seama si sa li se ofere mancare.





Prima manastire de pe munte, Manastirea Marii Laure, a fost, probabil, fondata in anul 963 (983, dupa alte surse) insa, se spune ca, primii calugari au venit aici inca din secolul al 7-lea si au trait ca si pustnici.

In prezent sunt 20 de manastiri pe Muntele Athos: 17 grecesti, una rusa, una bulgareasca si una sarbeasca. Numarul calugarilor este in jur de 2000 insa acestora li se adauga inca 2000 de barbati care lucreaza in fermele manastirilor sau in diverse ateliere.

De asemenea, exista si un numar mare de schituri, unele dintre ele destul de mari dar care nu pot fi ridicate la rangul de manastire din cauza legii athonite care nu permite acolo mai mult de 20 de manastiri (este cazul schitului romanesc Prodromu).

Legea Muntelui Athos interzice construirea unei sosele intre capitala Karyes (Careia) si restul lumii, din aceasta cauza, accesul pe munte putandu-se face doar cu vaporul.

Pe teritoriul republicii monahale pelerinii pot folosi transportul cu autobuzul si chiar si taxiul insa trebuie sa se astepte sa parcurga distante foarte mari pe jos pentru ca sistemul de drumuri nu este pus la punct si asta in mod deliberat. Cei ce merg pe Muntele Athos trebuie sa nu uite ca ei sunt pelerini iar nu turisti.

Muntele Athos este considerat a fi cel mai imbelsugat muzeu de arta bizantina din lume. Mii de metri patrati de fresce, 18 mii de icoane (unele dintre ele, miraculoase). Totusi, cele mai pretioase comori ale manastirilor, sunt moastele sfintilor (fiecare manastire pastreaza cu mare grija moaste ale unor sfinti).

Pentru calugari, ziua este impartita in trei parti egale: 8 ore de rugaciune, 8 ore de munca si 8 ore de odihna. Ei inca se orienteaza dupa calendarul Iulian (cel “pe stil vechi”). Asta inseamna ca data este cu 14 zile mai in urma fata de calendarul pe cre il folosim noi.
La rasaritul soarelui, ceasurile arata ora 1 iar la apus, ora 12.

Pe parcursul croazierei de-a lungul laturii de vest a Muntelui Athos, pot fi vazute urmatoarele manastiri (in ordine, incepand de la nord, dinspre portul Ouranopolis de unde am plecat, spre sud):

1. Manastirea Zografu,
2. Manastirea Dochiariou,
3. Manastirea Xenofontos (Xenophontos),
4. Manastirea Sfantul Pantelimom (cea rusa), Agiou Panteleimonos,
5. Manastirea Xiropotamou,
6. Manastirea Simonos Petras,
7. Manastirea Grigoriu (Osiou Grigoriou),
8. Manastirea Dionisiou,
9. Manastirea Sfantului Paul (Arsanas Agiou Pavlou).

1. Manastirea Zografu:
Este manastirea bulgareasca, a fost fondata in secolul al 9-lea. Biblioteca, situata in turn, adaposteste cateva manuscrise rare, codice grecesti si bulgaresti si 10.000 de carti tiparite, in limba greaca si slava. Un codice dateaza din 1745 si contine detalii despre istoria veche a Bulgariei.









2. Manastirea Dochiariou:
A fost fondata in perioada 1030 – 1032. Gazduieste cea mai mare catedrala de pe Muntele Athos, construita in 1568. Se pare ca detine fragmente din Sfanta Creuce precum si moaste ale unor sfinti. Biblioteca contine 395 de manuscrise clasificate, 46 neclasificate si 1500 de carti tiparite.







3. Manastirea Xenofontos (Xenophontos):

A fost intemeiata in anul 1010 de un calugar numit Xenofon (actualmente, Sfantul Xenofon). A fost distrusa dupa caderea Constantinopolului si reconstruita cu ajutor financiar din Europa de Est (domnitorii valachi, oare cine or fi fost aceia?). Biblioteca sa numara 300 de manuscrise si 4000 de carti tiparite.





4. Manastirea Sfantul Pantelimom (Agiou Panteleimonos), cea rusa:
Prima cladire a manastirii a fost construita in secolul al 11-lea insa actuala constructie dateaza din 1765. In 1903 aici locuiau 1446 de calugari insa numarul lor a scazut foarte mult de-a lungul timpului. In prezent aici locuiesc doar 60 de calugari dintre care numai 5 sunt greci.

Cu arhitectura ruseasca specifica, manstirea pare un mini oras rusesc.
Turnul adaposteste cel mai mare clopot din Grecia, acesta fiind al doilea ca marime din lume (are 13 tone).
Biblioteca contine 1320 de manuscrise grecesti si 600 slave si peste 20.000 de carti grecesti si rusesti.









5. Manastirea Xiropotamou:
A fost fondata in secolul al 10-lea de catre Pavlos Xeropotamenos (Xiropotamos). Manastirea a supravietuit incendiilor din 1507 si 1609 care i-au produs, totusi, avarii severe.
Are 7 capele si o biblioteca cu 4000 de volume de carti tiparite, la care se adauga 409 de codice scrise de mana.
Detine fragmente din Sfanta Cruce si moaste ale multor afinti. 









6. Manastirea Simonos Petras:
A fost construita pe la mijlocul secolului al 14-lea, pe o stanca, la 230 de metri deasupra nivelului marii de catre Sfantul Simon (un calugar care a avut o viziune in legatura cu aceasta locatie).
Constructorii au fost descurajati de locatia aleasa si au refuzat lucrul insa o intamplare miraculoasa i-a convins ca este voia lui Dumnezeu ca manastirea sa fie ridicata acolo.
A fost grav avariata de incendii in 1580, 1626 si 1891. Cu toate acestea, biblioteca sa este bine organizata.
Printre comorile religioase pastrate in aceasta manastire, se afla mana stanga a Sfintei Maria-Magdalena despre care se spune sa are inca temperatura naturala corpului uman.







7. Manastirea Grigoriu (Osiou Grigoriou):

Este considerata a fi una dintre cel mai bine organizate si cu regulile cele mai stricte dintre manastirile athonite. A fost construita in secolul al 14-lea.

Desi a fost grav avariata de incendii si de atacurile piratilor, biblioteca manastirii inca detine 297 de manuscrise si 4500 de carti tiparite. Manastirea are o importanta colectie de relicve istorice. De asemenea, detine moastele Sfantului Niphon, Patriarhul Constantinopolului.
8. Manastirea Dionisiou:
A fost fondata in secolul al 14-lea de catre Sfantul Dionysios. Este asezata pe o stanca si seamna cu o fortareata. Structura sa solida a ajutat-o sa faca fata invaziilor piratilor. Dupa ce a fost distrusa de foc in 1535, a fost reconstruita si de atunci nu a mai suferit avarii.
Are o biblioteca bine organizata care detine 804 codice scrise de mana precum si alte lucrari printre care o Evanghelie din secolul al 13-lea.




9. Manastirea Sfantului Paul (Arsanas Agiou Pavlou):

Apare pentru prima oara in documente in anul 972. A fost construita pe ruinele unei manastiri mai vechi numita Eisodiou care fusese fondata in anul 337. A fost denumita dupa numele lui Pavlos Xiropotaminos, fondatorul sau. Biblioteca sa contine 495 de manuscrise si 12.500 de carti tiparite. Se spune ca aceasta manastire detine o parte din darurile pe care Magii le-au adus Micutului Iisus la nasterea sa.












Cel mai inalt varf al Muntelui Athos, in partea cea mai sudica a bratului Athos:









































































































2 comentarii:

  1. Ce superb arată zona! Nu am mai fost pe aici din 98 când m-au dus ai mei și eu eram dezamăgită că toată ziua vedem doar Pietre. Acum regret că nu eram mai pasionată pe atunci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa arata la ineputul lui mai, arsita verii inca nu uscase vegetatia. Probabil ca tu ai fost in iulie sau august cand plantele sunt mai uscate si pietrele ies mi mult in evidenta.
      Eu m-as duce in Grecia in orice anotimp!

      Ștergere

Condica de sugestii si reclamatii: