Manastirea asta am gasit-o pe internet sub mai
multe denumiri: Zygos, Zygou, Fragokastro, Frangokastron (cu turnul Franks). In
pliantul de promovare pe care l-am gasit la hotel cred ca era mentionata ca si
“Zygou”.
Din Ouranopolis se ajunge foarte usor la ruinele
acestei manastiri, pe drumul catre granita cu Muntele Athos (aproximativ 2 km,
respectiv cam 25 de minute de mers pe jos din port, de langa Turnul Bizantin).
Odata ajunsi in zona granitei, domeniul fostei
manastiri poate fi zarit pe colina din partea stanga, la doar 40 de metri de
granita.
Zidul fortificat s-a conservat destul de bine.
Acesta este intarit cu 10 turnuri (pus cel mare, de refugiu) si inconjoara o
suprafata de 5.500 m patrati. Cam asa se pare ca arata manastirea (imaginea nu-mi apartine, am luat-o de pe internet):
Manastirea a fost fondata la mijlocul secolului al
10-lea si facea parte din Domeniul Muntelui Athos. A fost distrusa (posibil de
un incendiu), destul de repede, cam prin 1198.
In timpul sapaturilor arheologice s-a dscoperit
ca, de fapt, manastirea a fost construita pe o fundatie mai veche care data din
perioada secolelor 4-6 inainte de Hristos.
Se pare ca a fost cea mai veche manastire de pe
Muntele Athos, un exempu unic de arhitectura specifica Sfantului Munte.
In secolul 11 era una dintre cele mai importante
manastiri de pe Muntele Athos.
Planul manastirii impresioneaza din punct de
vedere al arhitecturii militare. Manastirea nu beneficia de o pozitie
strategica invulnerabila insa avea fortificatii puternice. Zidurile de incinta
cu turnuri urca pe panta dealului si se termina cu turnul de refugiu cel mai de
sus.
In secolul 16-17, intre zidurile aproape ruinate
ale manastirii, a functionat o presa de ulei de masline, ulterior fiind
deschisa inca una.
Interiorul manastirii l-am gasit in plin proces de
restaurare. Din 2009 si pana in prezent, cu siguranta lucrarile de restaurare si
sapaturile arheologice au avansat semnificativ, astfel incat turistii cred ca
au acum mai multe de vazut decat am vazut noi.
Din interiorul bisericii (ale carei ziduri s-au
pastrat pe inaltimi cuprinse intre 2 si 4 meti) nu am imagini pentru ca
fotografiatul era interzis si exista si o persoana care avea grija sa fie
respectata aceata regula L.
Printre obiectele descoperite cu ocazia
sapaturilor arheologice, se numara: 3 sigilii de plumb din sec 11, o medalie de
argint placata cu aur, cu chipul gravat al Sfintei Paraschiva, un medalion
micut in forma de arhanghel, cuie de bronz, cutite, monezi din secolele 11 si
12, ceramica emailata, si alte recipiente din sticla din aceeasi perioada,
bucati de sticla dintr-o fresca, suporturi pentru carti.
De asemenea, au fost scoase la iveala fragmente de
mozaicuri de marmura (posibil mai vechi de sec 11) si fragmente ale picturilor
originale ale bisericii.
In interiorul bisericii am vazut si un mormant
care nu mai tin minte din ce perioada data insa imi aduc aminte ca se vedea
foarte bine scheletul persoanei inmormantata acolo (parca ni s-a spus ca era o
femeie).
imi place :)
RăspundețiȘtergereImi pare bine, te mai astept!
ȘtergereDa stiu, ca ai fost peste tot ! Esti foooarte activa in vacanta !
RăspundețiȘtergereSunt foarte curioasa si daca tot ajung "peste mari si tari", vreau sa descopar pe-acolo tot ce se poate! :-)
ȘtergereInteresanta manastirea asta, nu-mi amintesc s-o fi vazut cand am trecut pe acolo (asta era in 2008).
RăspundețiȘtergereNoi am vazut-o in 2009 si era in plin santier arheologic, cred ca erau destul de recente lucrarile. De altfel, atunci nici nu am gasit informatii despre ea pe internet, a trebuit sa ne multumim cu un pliant de la hotel. Acum am gasit mult mai multe informatii dar si cateva imagini din 2010 sau 2011 in care se vede ca s-a avansat mult fata de cum era cand am vazut-o noi. Asa ca, este posibil sa nu fi fost deschisa turistilor in 2008.
ȘtergereMa aflu nu departe de aceasta manastire. Acuma rasfoiam netul sa gasesc ceva interesant de vizitat pe aproape. Va multumesc pentru sugestii
RăspundețiȘtergereDespre acea regiune am mai scris si aici (poate te ajuta sa-ti faci o idee despre ce mai poti vedea prin zona):
ȘtergereTurnul Bizantin din Ouranopolis,
Manastirile de pe coasta de vest a Muntelui Athos,
Ruinele cetatii antice Stagira,
Parcul tematic Aristotel, din localitatea Stagira,
Ouranopolis,
Granita cu Muntele Athos,
Plimbare in zona granitei cu Muntele Athos,
Hotelul eagles Palace.
Vacanta placuta!